Translate
EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRussianSpanish

Biserici si Manastiri Tg Neamt

Biserica din Bodeştii de Jos

La aproximativ 16 km de Piatra Neamţ, unde se află comuna Bodeşti, un drum secundar (DJ 156 G) se abate spre est şi duce până la apa Cracăului, pe malul căreia se înşiră satul Bodeştii de Jos. În partea de sud a acestui sat se înalţă Biserica “Sf. Voievozi”, datată de episcopul Melchisedec Ştefănescu pe la 1650. Continue reading

Mănăstirea Văratec

La 12 km de Târgu Neamţ şi la 40 km de Piatra-Neamţ, amplasată într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Văratec este, fără îndoială, unul dintre cele mai cunoscute şi mai vizitate monumente ale judeţului Neamţ. Continue reading

Mănăstirea Peştera

Aflată la aproximativ 7 km de Piatra-Neamţ, Mănăstirea Peştera din comuna Gârcina a fost înfiinţată în anul 1993 mai întâi ca schit, mai apoi acesta fiind ridicat ulterior (în anul 2002) la rang de mănăstire de călugări. Truda ridicării schitului a fost a părintelui Neofit Amariei, numit mai apoi stareţ al mănăstirii. Continue reading

Mănăstirea Horaiţa

Urmând şoseaua naţională DN 15 C, în comuna Dobreni un drum modernizat (DJ 156 A) se desprinde spre vest, trecând prin satele Negreşti şi Poiana iar apoi printr-o întinsă zonă forestieră, în mijlocul căreia se află Mănăstirea Horaiţa.

Prima menţiune documentară s-a consemnat în actul din 11 iulie 1428 emis de Cancelaria lui Alexandru cel Bun, care consfinţeşte trecerea bisericii Horaiţa în jurisdicţia Mănăstirii Bistriţa: Continue reading

Mănăstirea Bodeşti

Mergând spre Târgu Neamţ pe drumul naţional 15C, după aproape 24 km, la intrarea în comuna Bodeşti, vei zări pe partea stângă a drumului silueta îndrăzneaţă a bisericii Mănăstirii Bodeşti.

ISTORICUL MĂNĂSTIRII BODEŞTI Continue reading