Translate
EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRussianSpanish

Mănăstirea Agapia

De la Văratic se ajunge la Mănăstirea Agapia fie pe scurtătura tăiată prin pădure către nord, trecând prin Filioara (DC 168), fie revenind în şoseaua naţională, pentru ca după 4 km să ne îndreptăm spre vest pe DJ 155 D, fie pe un drum forestier de un pitoresc deosebit. Faţă de Piatra Neamt, mănăstirea se află la 43 km, iar faţă de Târgu Neamţ la 9 km.

Mănăstirea Agapia este unul dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate monumente din această parte a ţării, căutat de un mare număr de vizitatori dornici să vadă o străveche vatră de credinţă şi cultură, dar şi un nepreţuit tezaur de artă, unic prin capacitatea sa de a dezvălui specificul şi originalitatea spiritualităţii româneşti.

Puţini ştiu însă că începuturile acestui vestit aşezământ monastic, ce izvodeşte parcă din peisajul mirific pe care-l desfăşoară Muntele Muncelu, Dealul Mare şi Dealul Crucii, sunt strâns legate de existenţa unui schit ce-a dăinuit până astăzi, la o distanţă de aproximativ 2 km, într-o poiană ce te îmbie la popas pe poteca de peste munte care leagă valea Agapiei de valea pârâului Secu.

Tradiţia, consemnată şi în unele vechi manuscrise, a păstrat numele sihastrului Agapie care, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, ar fi ridicat împreună cu ucenicii săi o bisericuţă de lemn pe locul astăzi numit “Livada părinţilor”. Numele acestui monah, care în limba greacă înseamnă “drag”, “dragoste” (faţă de aproape), s-a transmis nu numai obştii isihaste pe care a condus-o, ci şi munţilor din jur, pârâului şi mai apoi aşezării din vale.

Distrusă de o avalanşă de zăpadă chiar într-o zi de Paşte, biserica lui Agapie a fost refăcută pe o altă temelie în “Poiana lui Eufrosin” aflată în apropiere, primind hramul puţin obişnuit “Minunea Arhistrategului Mihail din Colose”, care se mai serbează şi astăzi în ziua de 6 septembrie. Abia la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui următor s-a construit o biserică pe actualul amplasament al sihăstriei de la Agapia din Deal (Agapia Veche), atunci când şi biserica din “Poiana lui Eufrosin” s-a ruinat şi nu a mai putut fi folosită.

Prima menţiune documentară s-a făcut prin Hotarnica lui Ilieş Vodă din 1437, care delimitează moşia Mănăstirii Agapia de cea a Mănăstirii Neamţ. După această dată, numele mănăstirii a mai apărut în diferite documente şi însemnări din 1452, 1464, 1476, 1498 etc. atestând existenţa sa pe toată perioada secolului al XV-lea, când obştea monahală a crescut mereu, bucurându-se de un prestigiu tot mai mare şi de atenţia voievozilor ţării, printre care şi Ştefan cel Mare, care o apără şi o înzestrează. În aceste condiţii, bisericuţa de lemn de la Agapia din Deal a devenit neîncăpătoare, punându-se cu necesitate problema ridicării unui nou edificiu, mai mare şi mai trainic, pe măsura locului pe care acest aşezământ îl ocupa printre celelalte mănăstiri ale Moldovei.

Vechiul Pomelnic de la Mănăstirea Agapia aminteşte de Petru Rareş şi Elena Doamna ca primi ctitori voievodali prin grija cărora s-a zidit prima biserică de piatră de aici. În schimb, o inscripţie aflată în pronaosul bisericii mari de la Agapia din Vale menţionează pe Petru Şchiopul şi Ruxandra Doamna ca fiind întâii ctitori domneşti, creându-se astfel o oarecare confuzie în această problemă.

Dacă analizăm lista documentelor de danie în care beneficiarul este Mănăstirea Agapia, se constată că mai mulţi voievozi (Petru Rareş, Alexandru şi Bogdan Lăpuşneanu, Ştefan Tomşa), care au stat pe tronul Moldovei înaintea lui Petru Şchiopul, s-au îngrijit de acest aşezământ, întărindu-i moşiile sau adăugând noi proprietăţi şi înlesniri. În plus, deşi a domnit foarte puţin, respectiv între 1579 şi 1582, Iancu Sasul – fiul lui Petru Rareş – a avut grijă ca în 1580 să dăruiască noi sate Mănăstirii Agapia, determinat probabil şi de faptul că aici ctitorise tatăl său.

Este deci posibil ca Petru Rareş şi Elena Doamna să fi ridicat aici prima biserică de zid, reînnoită apoi de Petru Şchiopul în a treia domnie a sa (1582-1591). Acest punct de vedere ar explica şi menţiunea din Pomelnicul mănăstirii şi “scăparea” din inscripţia amintită, care s-a referit doar la refacerea realizată de Petru Şchiopul fără a mai aminti şi de Petru Rareş.

Dar construcţiile de la Agapia din Deal nu prea aveau viaţă lungă. Terenul îmbibat de apele freatice care se aflau la o adâncime mică era nestatornic şi aluneca adesea năruind biserici şi chilii, creând o permanentă stare de incertitudine şi nelinişte în sânul obştei monahale. De aceea, în jurul anului 1600, o parte dintre călugări s-au mutat în vale, ridicând aici o mică biserică în jurul căreia se va dezvolta Mănăstirea Agapia de astăzi, pomenită uneori sub numele de Agapia Nouă, Agapia din Vale sau Agapia Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>