Translate
EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRussianSpanish

Mănăstirea Neamţ

Hramul: “Înălţarea Domnului”, sărbătorit la 40 de zile de la Paşte, “Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ”, sărbătorit în prima zi din din Postul Naşterii Domnului.

ISTORICUL MĂNĂSTIRII NEAMŢ

După ce lăsăm în urmă ultimele case din Vânători şi străbatem “Braniştea” în care au crescut în egală măsură copaci şi legende, abandonăm şoseaua principală îndreptându-ne spre rezervaţia “Dragoş Vodă” (DJ 155 C) şi mai departe, către Mănăstirea Neamţ, cea mai veche şi cea mai importantă aşezare monastică a Moldovei.

În tezaurul de valori ale patrimoniului istoric şi cultural-artistic naţional, Mănăstirea Neamţ ocupă un rol cu totul deosebit, întreaga sa existenţă conferindu-i aură de legendă şi atributele unei vetre de viaţă spirituală ce se poate identifica în multe privinţe cu însuşi românismul medieval. Fiindcă această străveche lavră a monahismului din Moldova nu străluceşte doar prin existenţa multiseculară, ci şi printr-o neîntreruptă activitate pusă în slujba neamului şi a credinţei strămoşilor, nemurind paşii istoriei cu acele roade ale gândului şi ale sufletului care înfruntă veşnicia şi înnobilează dăinuirea noastră pe aceste plaiuri binecuvântate, sfinţite prin jertfa generaţiilor trecute şi a oştilor de martiri.

După cum era şi de aşteptat în cazul unui aşezământ cu o asemenea existenţă istorică, tradiţia plasează faptele începutului în vremurile îndepărtate ale primelor grupuri de anahoreţi, spre care doar legenda poate pătrunde. În lipsa unor documente care ar fi putut asigura date istorice precise, marea majoritate a cercetătorilor pledează pentru existenţa unei aşezări monahale pe malul drept al Nemţişorului încă din secolul al XIV-lea, atunci când au apărut şi târgul din apropiere şi cetatea de pe Dealul Pleşu.

Nu întâmplător în veacul pomenit au poposit la Mănăstirea Neamţ ucenicii cuviosului Nicodim, cel care a asigurat organizarea cenobitică a marilor aşezăminte monastice din Ţara Românească, aducând cu ei un şi mai puternic suflu de viaţă isihastă. În orice caz, la 7 ianuarie 1407, când Alexandru cel Bun şi Mitropolitul Iosif emit un important document de cancelarie, Mănăstirea Neamţ constituia deja o puternică şi cunoscută vatră monahală din moment ce a fost pusă sub ascultarea aceluiaşi egumen (Dometian) împreună cu Mănăstirea Bistriţa, alt important centru al spiritualităţii româneşti.

Se pare că în preajma unei vechi bisericuţe de lemn, Petru I Muşat (1375-1391) a ridicat aici primul lăcaş de piatră cu hramul “Înălţarea Domnului”, la finalizarea şi la înzestrarea căruia au mai contribuit şi ceilalţi voievozi Muşatini de la sfârşitul veacului al XIV-lea. Este adevărat că cercetările arheologice efectuate în incinta mănăstirii nu au oferit rezultate concludente pentru a confirma această ipoteză, dar numeroasele însemnări şi celelalte referiri documentare mai târzii, la care se adaugă izvorul trainic al tradiţiei, nu lasă nici o umbră de îndoială în a considera Mănăstirea Neamţ ca fiind ctitoria cea mai veche şi cea mai importantă a primilor Muşatini.

Alexandru cel Bun (1400 – 1432), deşi a păstrat în centrul atenţiei propria ctitorie de la Bistriţa, a fost mereu aproape şi de nevoile Mănăstirii Neamţ pe care a întărit-o şi a înzestrat-o, cu mărinimia-i cunoscută. Din punct de vedere constructiv, lui i se datorează unele lucrări de reparaţii la biserica de piatră a lui Petru I, partea inferioară a turnului-clopotniţă şi mai multe clădiri ce fac parte din incinta aşezămâmtului: chilii, turnuri de apărare, arhondaric etc.

Trecerea anilor şi unele evenimente din a doua jumătate a secolului al XV-lea au marcat puternic aşezământul monastic de la Neamţ. Catastrofalul cutremur din 1471 s-a soldat cu mari distrugeri în întregul complex, afectând şi biserica mare. Dezastrul a fost desăvârşit, după cât se pare, de oştile lui Mahomed al II-lea, care, în vara anului 1476, neputând cuceri Cetatea Neamţ, s-au “răzbunat” asupra târgului şi a mănăstirilor din jur. Cert este că, după 1480, vechea biserică de la Neamţ se afla într-un asemenea stadiu de degradare încât Ştefan cel Mare nu a mai considerat posibilă restaurarea acesteia, preferând să ridice aici un nou lăcaş de închinăciune, ce s-a sfinţit la 14 noiembrie 1497.

Deşi a avut o existenţă zbuciumată, ca şi întreaga istorie a poporului nostru, şi a fost în repetate rânduri prădată şi incendiată, Mănăstirea Neamţ nu a încetat nici un moment să se afirme ca centru reprezentativ al monahismului românesc. Relaţiile sale duhovniceşti cuprind nu numai teritoriile locuite de români, indiferent de apartenenţa statală a acestora, ci şi unele zone mai îndepărtate ale ortodoxiei, străbătând până în Bulgaria şi Serbia, până la Sfântul Munte şi la Constantinopol sau până la Kiev şi Moscova. La Neamţ au trăit şi s-au format reprezentanţi de seamă ai bisericii româneşti, cu o însemnată contribuţie în organizarea, consolidarea şi afirmarea ortodoxiei în această parte a Europei, dar şi în păstrarea fiinţei noastre naţionale.

Este o listă realmente impresionantă, ce cuprinde nume de rezonanţă în viaţa spirituală, din care nu lipsesc Grigore Ţamblac, Mitropolitul Iosif Teoctist I (sfătuitor al lui Ştefan cel Mare între anii 1457-1470), Teoctist al II-lea (Mitropolit al Moldovei până în 1528), cronicarii Macarie şi Eftimie, stareţii Silvan, Ioasaf, Pahomie şi Paisie Velicicovschi, iar mai recent, Nicodim Munteanu, cel de-al treilea Patriarh al României, Nestor Vornicescu, Mitropolit al Olteniei şi Teoctist Arăpaş, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Evocând istoria acestui tezaur de suflet românesc ai totdeauna sentimentul întoarcerii în trecut şi al participării nemijlocite la atâtea veacuri de credinţă şi de fapte, în care, după cum scria Gala Galaction, o întreagă lume de … voievozi şi vlădici, coconi şi jupâniţe, soli străini şi călugări din toate lavrele creştinătăţii care au trecut pe aici şi au dus cu ei renumele Moldovei şi al Mănăstirii Neamţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>